Programul liturgic

LUNI-SÂMBĂTĂ ora 17.00

MIERCURI ora 7.00

SFINTIREA MORMINTELOR

9.11.2025 ORA 12.30

Doneaza

PAROHIA ROMANO CATOLICA BERZUNTI

RO17 RNCB 0030 0637 8610 0001

RNCBROBU

Cardinalul Parolin: "Sfântul Carlo Acutis, perlă pentru Assisi şi dar pentru Biserică"

Imagine

Secretarul de stat a celebrat prima comemorare liturgică a tânărului sfânt, canonizat de papa pe 7 septembrie, în Biserica "Santa Maria Maggiore - Sanctuarul Despuierii". Cardinalul s-a rugat în faţa mormântului şi s-a întâlnit cu părinţii săi: "Carlo ne învaţă să ne bucurăm împreună cu Dumnezeu".

"Carlo este o nouă perlă a acestui oraş de sfinţi şi un mare dar pentru Biserică: fie ca mărturia sa să aducă multe roade de sfinţenie în rândul tinerilor". Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Sfântului Scaun, a spus aceste cuvinte duminică dimineaţă, 12 octombrie 2025, în omilia rostită în Biserica "Santa Maria Maggiore - Sanctuarul Despuierii", în timpul celebrării euharistice cu ocazia comemorării liturgice a Sfântului Carlo Acutis. La celebrare au fost prezente autorităţile civile, militare şi religioase şi părinţii lui Carlo Acutis, Antonia Salzano şi Andrea Acutis, precum şi sute de pelerini şi credincioşi.

Exemplul lui Carlo

"Cuvântul lui Dumnezeu tocmai proclamat aproape că îl fotografiază pe Carlo şi spiritualitatea sa, iar el, la rândul său, ne ajută să o înţelegem prin exemplul vieţii sale", a spus cardinalul, citând a doua lectură în care Paul se adresează credincioşilor din Filipi, comunitatea pe care a fondat-o şi primul oraş european evanghelizat: "Acestor credincioşi Paul le scrie o scrisoare emoţionantă în timp ce se afla în închisoare, în care apostolul îi invită pe toţi la comuniune, inspirându-se din imnul liturgic care spune că Isus s-a despuiat de toată gloria sa divină pentru a deveni unul dintre noi, până la moartea pe cruce... Şi este frumos să-l amintim în acest sanctuar dedicat despuierii - a continuat cardinalul - în care se aminteşte nu numai gestul în care Francisc s-a dezbrăcat, făcându-l pe Cristos singura sa comoară, ci chiar înainte de aceasta, despuierea lui Cristos pe care Francisc a voit să o imite".

Atâtea războaie oribile astăzi

În pasajul ascultat, ales special pentru comemorarea liturgică a Sfântului Carlo Acutis, există într-adevăr "o invitaţie la bucurie": "Întreaga proclamare a Evangheliei este spre bucurie: Fiul lui Dumnezeu a coborât din cer şi a venit să ne facă fericiţi", a afirmat cardinalul. "Şi cine poate explica mai bine decât Carlo? Mama sa, Antonia, a spus adesea că ceea ce îi lipseşte cel mai mult sunt frecventele sale izbucniri de bună dispoziţie, cu care putea face oamenii să râdă şi să zâmbească. Acum, mulţi sunt mişcaţi de zâmbetul său când privesc fotografia sa: Carlo vorbeşte despre Isus în primul rând cu faţa sa radiantă, însorită şi zâmbitoare şi ne mărturiseşte că a trăit invitaţia lui Paul: «Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul». Şi dacă creştinismul este un mesaj de mântuire, iar Isus este Mântuitorul nostru, cum să nu ne bucurăm? Creştinii trişti şi plângăcioşi nu sunt buni martori ai evangheliei, şi dacă este adevărat că viaţa cunoaşte suferinţa, gândiţi-vă numai la numeroasele războaie oribile care se poartă cu atâta vărsare de sânge, aceasta ne impune să trăim o altă învăţătură a lui Paul: a ne bucura cu cei care se bucură, a plânge cu cei care plâng. Însă acesta din urmă este un plâns al împărtăşirii şi al iubirii, care, dacă umezeşte bucuria, nu răpeşte pacea şi speranţa".

Mesaj pentru tineri

În omilia cardinalului nu putea să lipsească o referire la Sărăcuţul din Assisi. "Sfântul Francisc de Assisi, într-o strofă din Cântare care îşi are originea şi în această catedrală antică şi în episcopia apropiată, referindu-se la cei necăjiţi, inventează o fericire: Fericiţi cei ce rabdă în pace, căci de Tine, Preaînalte, vor fi încoronaţi. Aprofundând prima lectură, devine clar cât de bine se potriveşte profilul vieţii creştine schiţat de Paul cu viaţa lui Carlo: viaţa sa marcată de normalitate îl face un tânăr al timpului nostru: a iubit toate lucrurile frumoase din viaţă, iar cuvintele lui Paul răsună în el: «Tot ce este adevărat, tot ce este nobil, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este frumos şi cinstit, tot ce este vrednic de laudă, gândiţi-vă la ele». Astăzi, mai mult ca niciodată, este necesar să le reiterăm tinerilor că Isus nu ne ia nimic din lucrurile frumoase din viaţă; totul vine de la Dumnezeu şi este în sine bun, ceea ce face lucrurile rele este păcatul. Carlo este un maestru al frumuseţii şi bunătăţii, pentru că a folosit lucrurile lumii cu o inimă curată, făcându-l pe Isus centrul vieţii sale. De fapt, acesta a fost programul său: «să fim mereu uniţi cu Isus». Şi acesta era şi secretul originalităţii sale. Când observă că toţi ne naştem originali şi murim fotocopii, vorbeşte şi despre sine: nu a voit să fie fotocopie şi să se încline modei, ci a fost pe deplin el însuşi, pentru că era plin de Domnul Isus".

Roade de sfinţenie

"Pentru a fi umpluţi de Isus - a continuat secretarul de stat al Vaticanului - Carlo a înţeles că îl avem pe Isus la îndemână şi, graţie prezenţei euharistice, nu trebuie să-l căutăm nicăieri în lume; Carlo a spus că există un drum, sau mai degrabă o autostradă care este specială, fără taxe, ambuteiaje şi accidente: această autostradă este Euharistia. Pe 7 septembrie, Carlo a fost canonizat şi astăzi, la prima sa sărbătoare liturgică, îi mulţumim Domnului pentru acest mare dar. Multe persoane vin în acest sanctuar care păstrează rămăşiţele sale pământeşti şi multe persoane îi primesc relicvele. Carlo este un mare influencer, cum spun unii, influencerul lui Dumnezeu: el atrage mulţi pe calea binelui, împreună cu Sfântul Francisc, din acest sanctuar, vorbeşte lumii şi ne aminteşte că suntem cu toţii chemaţi să devenim sfinţi şi, cu simplitatea vieţii sale, ne explică că sfinţenia este posibilă la orice vârstă şi în orice stare de viaţă. Carlo - a concluzionat cardinalul Parolin - este o nouă perlă a acestui oraş de sfinţi şi un mare dar pentru Biserică: fie ca mărturia sa să aducă roade cu multe roade de sfinţenie în rândul tinerilor".

Salutul episcopului Sorrentino

La începutul celebrării, episcopul diecezelor de Assisi-Nocera Umbra-Gualdo Tadino şi Foligno, Monseniorul Domenico Sorrentino, i-a mulţumit cardinalului Parolin "pentru că - a spus el - ne aduce încă o dată afectul şi, aş spune chiar, mângâierea Papei Leon al XIV-lea, cu care am împărtăşit, pe 7 septembrie, în Piaţa «Sfântul Petru», în faţa unei mulţimi cu adevărat debordante, bucuria canonizării lui Carlo, cunoscut acum de întreaga Biserică drept sfântul Carlo. Astăzi este comemorarea sa liturgică şi trăim această Sfântă Euharistie, amintind că învierea lui Isus şi sfinţenia sunt intim legate. Sfântul este cel care iradiază bucuria şi splendoarea învierii. Vă mulţumesc că sunteţi prezenţi aici şi trăim această Sfântă Euharistie cu inimi tremurânde: cunoaştem starea lumii şi, în acest loc franciscan unde Carlo a venit să inspire sfinţenia sa, tema şi cauza păcii ne sunt deosebit de dragi".

(După Vatican News, 12 octombrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

publicat>https://ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=202510070

Nr. Vizualizări: 83

14-10-2025

Cod
© Copyright parohiaberzunti.ro
Created and designed by
eroare surorile providentei
Ne pare rau, a aparut o eroare!
x
succes surorile providentei
Va multumim!
x
× Imagine mărită